Muzica bizantina; muzica psaltica=vocala; muzica "de traditie bizantina"? muzica psaltica "romaneasca"?
Daca in Biserica de Rasarit nu mai exista unitatea limbii, datorita pretentiilor nationale ale unora sau altora de-a lungul timpului, exista, cel putin in Balcani, o unitate a muzicii bisericesti, asa cum exista unitate in Credinta, Dogma, Traditie, Teologie, ca doar de aceea rostim toti Crezul, simbol si legamant al lumii crestin-ortodoxe.
Dupa cum stim toti, unitatea face forta. Cu cat Biserica pierde din unitate, cu atat pierde din forta. Asa ca cel mai bine ar fi sa pazim cat de cat aceasta unitate. La caderea Constantinopolului (din cate am citit pe acest site exista perversi care se bucura de aceasta catastrofa a Bisericii noastre) lumea ortodoxa a incercat sa pastreze aceasta unitate, care cu timpul s-a erodat.
Biserica nu se poate ocupa de problemele lumesti si trecatoare cum ar fi "nivelul de trai", regimul politic (din pacate la noi se cam ocupa) sau climatul (desi in oarecare masura o face si a facut-o intotdeauna, caci Biserica si Traditia respecta natura in care traim, spre diferenta de altii!).
Daca gasiti ca Biserica Ortodoxa este depasita de evenimente, ca Sfanta Traditie este invechita, ca totul devine lung si obositor, atunci treceti la schimbari, fratilor! Ca doar ati vazut ce reusita au avut fratii nostrii din Occident cu conciliul Vatican II care a batut clopotul religiei catolice. S-a ales praful! Vreti si la noi la fel? Nu credeti ca exista deja destule probleme legate de lipsa de unitate a Bisericii Ortodoxe?
Muzica bizantina este Bizantina si Ortodoxa, ca si Biserica: ea nu este romaneasca, bulgareasca, sarbeasca, ruseasca sau gagauteasca; poate fi cantata in diverse limbi (desi dupa parerea mea este oarecum mai adaptata limbilor "vechi" in care textele au fost traduse timpuriu) dar partea pur muzicala este intotdeauna si peste tot aceeasi.
Iosif, Visarion, Macarie, Pann, Suceveanu, Nectarie, Nanias, etc. nu au facut decat sa traduca textele din greaca (sau mai rar din slavona) si le-au adaptat melodiilor deja existente ale muzicii bizantine.
Iar atunci cand au compus, sau mai bine zis tonisit cantari noi, le-au facut in stilul muzicii bizantine (ale Bisericii celei Mari). Nu se gandeau ca sunt de"traditie bizantina"! De fapt "compozitia" este o notiune putin adaptata muzicii bizantine (ca de altfel si celei gregoriene) in comparatie cu muzica profana. Ce posibilitati si libertate de "inventie" lasa acest tip de muzica, chiar in papadichie? Totul este extrem de codat ( se canta un text pe prosomie/asemananda/podobie sau se aseaza una langa alta formule melodice tipice glasului, singura posibilitate de a varia fiind unele modulatii in alt glas) si totul a fost deja spus.
Atunci in ce consta calitatea unei cantari? Ei bine, in felul si masura in care ea este adaptata textului pe care il serveste: cum cad accentele, cum este respectata prozodia limbii, cum sunt puse in evidenta ideile si cuvintele importante. Ca totul sa formeze ceva armonios, usor de inteles, intr-o limba frumoasa, aducand slava lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu i se cuvine cantare frumoasa, melodioasa, stralucitoare, si aceasta ne place si noua sa cantam sau sa ascultam la sfintele slujbe. Cantarea este rugaciune; cei care canta se roaga de doua ori. Deci daca muzica respecta aceste canoane, ea nu poate sa fie decat folositoare sufletelor credinciosilor, ca sa nu mai vorbim de lauda adusa lui Dumnezeu, care de altfel este si partea cea mai importanta, ca de aceea o cantam, mai intai de toate.
Cratima este o cantare aparte, care nu este doar o mangaiere a urechilor destinata a se canta in concerte ca sa scoata in evidenta virtuozitatea cantaretilor, dar care isi are rostul ei, consacrat de Sfanta Traditie. A existat dintotdeauna si compozitorii romani mai sus pomeniti au compus si ei cratimi.
Gherasim Vlahos Criteanul (mitropolitul Filadelfiei, sec. XVII) interpreteaza prezenta acestor silabe jubilatorii care in aparenta nu au sens ca pe o cantare ingereasca, cantare fara cuvinte. Cratimele exista ca sa ne amintim, dupa cum spune teologia simbolurilor, ca Dumnezeu este de neinteles, ca depaseste inteligenta umana. Unii teologieni le asemuie fondului aurit al icoanelor.
Ele au si un rol practic, intervenind acolo unde slujitorii bisericesti au nevoie de timp la desfasurarea Sfintei Liturghii. Sunt legaturi sau pasaje intre diferitele momente ale slujbei.
"Scurtarea" cantarilor a intervenit mai ales incepand cu ultimul sfert al secolului XIX deoarece credinciosii (desi as spune mai curand "enoriasii") aveau din ce in ce mai putin timp de "pierdut" cu rugaciunea. Astia suntem noi azi: nu mai avem prea mult timp de oferit lui Dumnezeu; ne "smintim" daca o slujba dureaza prea mult!
Cantari de "traditie bizantina", muzica psaltica"romaneasca", toate aceste notiuni aberante sunt moderne, inventate in perioada comunista in care demnitarii politici si bisericesti incercau sa separe Biserica Ortodoxa Romana de celelalte Biserici si sa distruga Unitatea lor. De ce? E usor de inteles, nu? Exaltau sentimentul nationalist, sentiment pe care Biserica si Credinta nu il pot lua in consideratie: suntem toti crestinii dreptcredinciosi frati in Hristos sau nu?
Din pacate, putini gandesc asa, ca doar suntem oameni si plini de defecte. Si multi din fostii demnitari sunt inca la locurile lor, cum sa-si schimbe naravul cu una cu doua?